
Monarc Development face parte din Monarc Group, un ecosistem de companii care include ANG Forbes Global Properties România, Noam Mobili Design, Nestelli Diamonds şi agenţia de comunicare Thrivo.
Proiectul Radisson Blu Mamaia, care va fi dezvoltat de Monarc Properties, dezvoltator imobiliar din zona rezidenţială, aşteaptă să primează autorizaţiile finale pentru a putea începe lucrările de construcţie. Dacă autorizaţia de construcţie va fi primită în perioada imediat următoare, lucrările ar putea începe abia în toamna acestui an, în contextul în care dezvoltatorii nu au voie să construiască în staţiunea de la malul mării pe perioada sezonului estival.
„Aşteptăm ultimele semnături, acum este la arhitectul-şef din Constanţa, aşteptăm din zi în zi să ne semneze, proiectul e deja de vreo 60 de zile acolo. În momentul în care vom avea autorizaţia, sperăm să primim luna aceasta, în toamnă ne apucăm de construcţie“, spune Alexandru Manea, cofondator şi CEO Monarc Development.
Proiectul este unul fanion al Monarc Development şi a cărui valoare se ridică la circa 70 milioane de euro, fiind amplasat în zona Mamaia-Constanţa, urmând a fi gata după trei ani de la începerea lucrărilor. Hotelul va avea 102 unităţi tip branded residences, o sală de conferinţe de 700 de locuri şi un spa de 1.000 de metri pătraţi.